Restaurantul se află pe Bulevardul Tomis din Constanţa. Privit de afară, localul nu epatează. Din uşă, Apo, un bărbat pe la 60 de ani, zâmbeşte primitor şi lansează invitaţia.
În interior sunt mese şi bănci din lemn, iar pereţii sunt „tapetaţi“ cu lambriuri. Mesele sunt învelite cu o ţesătură împodobită ici-colo cu paiete, care aduce aminte vag de renumitele carpete.
Din peretele în semicerc veghează doi ochi „nazar boncugu“, amulete care ţin răul sau deochiul departe. Pe un alt perete sunt arborate steagurile României şi Turciei, iar deasupra se află tabloul lui Mustafa Kemal Atatürk, întemeietorul statului modern turc.
Mâncare în flăcări
Cine se opreşte să-şi tragă sufletul în pragul localului este invitat la un ceai. E gratis, fierbinte şi este servit într-un mic pahar de sticlă. Prima oprire în meniu: aperitivele, care constau în creme de iaurt, salate de vinete şi, bineînţeles, humus.
Urmează chifteluţele „Adana“ condimentate sau necondimentate şi „Beyti“ cu usturoi şi caşcaval. Nu trebuie să rataţi o specie turcească de pizza, „Iahmacun“. Spectaculos este să te trezeşti în faţă cu o tavă flambată, „Sac kavurma“, cu carne de viţel şi legume. Narghileaua şi vălătucii de fum dau impresia că eşti într-un cartier din Orient.
Nur Kaptan Baba
Tel: 0726 912 121; Adresa: Bd. Tomis, Nr. 48
